Schimbările în organigramele diviziilor şi sucursalelor CEO continuă. Astfel, Tiberiu Trotea a fost numit consilier al directorului Diviziei Miniere, Vasile Ogârlaci. Din director general adjunct al Diviziei Miniere, Daniel Burlan a fost numit şef de Departament Strategii în structura CEO. Aristică Tănăsoiu l-a înlocuit pe Corneliu Gârjoabă, iar Constantin Lăzăroiu a fost numit director de Resurse Umane la Divizia Minieră.
Paradoxal, unor salariaţi retrogradaţi din funcţii şi numiţi pe alte posturi le creşte salariul: „Unora chiar le creşte salariul la retrogradare. Este paradoxul existenţei a patru contracte colective de muncă (CCM)în aceeaşi unitate. Sunt prevăzute drepturi diferite, în funcţie de CCM. Dacă ar fi existat un singur contract colectiv de muncă la nivelul CEO, atunci retrogradarea din funcţie ar fi fost urmată şi de retrogradarea salarială. Numai că există multe situaţii în care retrogradarea creşte leafa”, spun salariaţi ai CEO.
Schimbările în organigramele diviziilor şi sucursalelor CEO continuă. Astfel, Tiberiu Trotea a fost numit consilier al directorului Diviziei Miniere, Vasile Ogârlaci. Din director general adjunct al Diviziei Miniere, Daniel Burlan a fost numit şef de Departament Strategii în structura CEO. Aristică Tănăsoiu l-a înlocuit pe Corneliu Gârjoabă, iar Constantin Lăzăroiu a fost numit director de Resurse Umane la Divizia Minieră.
Paradoxal, unor salariaţi retrogradaţi din funcţii şi numiţi pe alte posturi le creşte salariul: „Unora chiar le creşte salariul la retrogradare. Este paradoxul existenţei a patru contracte colective de muncă (CCM)în aceeaşi unitate. Sunt prevăzute drepturi diferite, în funcţie de CCM. Dacă ar fi existat un singur contract colectiv de muncă la nivelul CEO, atunci retrogradarea din funcţie ar fi fost urmată şi de retrogradarea salarială. Numai că există multe situaţii în care retrogradar