Vinul de Segarcea, o licoare nobilă, s-a remarcat de nenumărate ori pe plan internaţional. Vinul alb „Principesa Margareta“, din podgoria Domeniul Coroanei, a câştigat anul acesta cea mai mare distincţie din lume - Nova Diamond -, acordată la un concurs internaţional de la Monaco.
Cine gustă o singură dată vinul de Segarcea se îndrăgosteşte pe loc de el, spunea în urmă cu câţiva ani un specialist în domeniu, aflat la Craiova, pentru o degustare de vinuri. Pornind de la maxima rostită de un cunoscător al tainelor vinului, menţionăm că 5% din voturile cititorilor GdS care şi-au exprimat opţiunea pe site-ul nostru au mers către vinul de Segarcea, care se situează pe locul opt în Topul brandurilor de suflet ale oltenilor, realizat de cititorii Gazetei de Sud.
Produs din cele mai vechi timpuri de înaltele feţe regale, la ora actuală, vinul se comercializează sub „patronajul“ podgoriei Domeniul Coroanei Segarcea SRL, dar în oraşul Segarcea şi simplii producători particulari te pot servi cu licoarea lui Bachus de calitate. Pentru ca vinul în sine să fie unul de înaltă ţinută, contează foarte mult şi calitatea strugurilor. Oamenii din zonă au grijă de viile lor ca de ochii din cap. În limbaj popular, „via altoită“, cum îi spun localnicii din Segarcea, trebuie protejată în perioada iernii de îngheţul sever, iar de primăvara şi până toamna, lucrările agricole din vie şi tehnologia culturii de viţă-de-vie se respectă cu sfinţenie. Zona pe care creşte viţa-de-vie în Segarcea se întinde pe dealuri, în principal, motiv pentru care localnicii au numit locul „Dealul Viilor“.
Podgoriile respective, cunoscute pe vremuri sub numele de Domeniile Coroanei, au o tradiţie importantă pe meleagurile doljene. Denumirea „Domeniile Coroanei“ a luat naştere în anul 1884, „când vinul românesc a fost încoronat“, pe vremea regelui Carol I. În anul 1904, a fost construită crama