Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta muta circul la Parchet (Opinii)

Publicat in Ziare.com, joi 4 octombrie 2012 ·

De parca nu era suficient penibilul in care s-au scufundat deja institutii importante ale statului in scandalul DD - Oltchim, iata ca spectacolul continua, dar in alt cadru, adica la Parchet. Remus Vulpescu a facut plangere penala impotriva lui Dan Diaconescu pentru fals si inselaciune, iar acesta este asteptat tot la Parchet in fiecare zi ca sa depuna la randul sau plangerea impotriva d-lui Vulpescu si a lui Victor Ponta.

Premierul ridica miza, petinzand ca daca DD nu va suferi rigorile legii pana la alegeri e clara implicarea PDL si a lui Traian Basescu. Eu inteleg ca lui Victor Ponta i-ar conveni sa-si rezolve probemele electorale cu ajutorul Parchetului, fortand mana procurorilor sa faca ceva impotriva celui care roade din procentele USL. Dar indiferent cat de vinovat ar fi DD, este cu neputinta ca in doua luni Dan Diaocnescu sa fie anchetat, judecat si condamnat definitiv astfel incat sa nu mai poata candida.

Si cat timp nu va aparea aceasta condamnare, deci DD va putea candida, el va face din eventuala ancheta un argumente electoral forte: ciocoii se razbuna pentru ca le-am stricat ploile si i-am demascat. Sa nu uitam ca ascensiunea sa politica a inceput tot cu un dosar penal, pentru santaj. Si in timp ce Victor Ponta va acuza procuroii ca nu se mobilizeaza sa-l zvarle dupa gratii pe DD pentru ca sunt la ordinul lui Traian Basescu, DD va striga din toti rarunchii ca este anchetat politic. Fiecare isi va trage beneficiul electoral, iar procuroroii tarati in scandal vor incasa laturile in cap.

Fara a fi vreun simpatizant al lui DD, dimpotriva (si tot ce am scris de-a lungul timpului despre el sta marturie) nu mi-e foarte clar care este partea penala a faptelor sale. N-a crezut nicio clipa ca are banii, ca are intentia sincera sa cumpere Oltchimul, am spus dintr-un bun inceput ca singurul sau interes era sa genereze spectacol el

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 36 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°