Ciocoii: sînt peste tot, mai ales de cînd i-a conjurat Dan Diaconescu. Distinsa lingvistă Rodica Zafiu a scris de curînd un articol revelator despre ei în Dilema veche. Totuşi, cum de s-au trezit ei, ca să ne bîntuie, tocmai acum, în 2012?
Rodica Zafiu dă o explicaţie precisă şi greu de contestat despre istoria cuvîntului. Iniţial, ciocoi însemna servitor sau slugă boierească, un soi de personaj secund, trăitor pe lîngă curtea potentatului, personaj care de la un punct încolo a căpătat conotaţii negative şi de putere/asuprire, de factor de decizie (negativă) în privinţa unor chestiuni care privesc ceva numit popor.
De un astfel de sens s-au legat Nicolae Filimon – cu celebrul Ciocoii vechi şi noi – şi, adaugă Rodica Zafiu, Heliade Rădulescu sau V. A. Urechia. E vorba de un fel de parveniţi, care au uzurpat, ca arendaşi sau din alte poziţii subalterne, autoritatea boierului.
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie Reintrat în circulaţie, pe limba lui Dan Diaconescu, cuvîntul pare a spune altceva: o specie nu doar omniprezentă, ci şi omnipotentă de asupritori, care tinde a se adăuga, în parnasul bizarilor zei ai corupţiei din România postrevoluţionară, baronului local sau mogulului.
Rodica Zafiu mai aminteşte cu folos de faptul că acelaşi ciocoi căpăta un sens asemănător cu cel de azi în Scînteia anilor ’50, ca opresor generic şi reprezentant al burghezo-moşierismului, fără nuanţe şi grad de autoritate. De acolo – sau poate din titlul bine-cunoscut al romanului lui Filimon – l-a luat şeful OTV şi al PP-DD.
Totuşi, e ceva care scîrţîie aici: la Dan Diaconescu, şi în Scînteia, vorbim de asupritori discreţionari. În dicţionar şi istoria literaturii, e mai degrabă un intermediar al puterii, de felul celor care făceau ochi într-o
