Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Heinkel 114? Scafandrii militari scot din Siutghiol epava unui hidroavion VIDEO

Publicat in Ziua Veche, joi 4 octombrie 2012 ·

Heinkel 114? Scafandrii militari execută, în această perioadă, lucrări de pregătire a operaţiunii de ridicare la suprafaţa apei a unui hidroavion prăbuşit în lacul Siutghiol, probabil în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările pregătitoare ranfluării au început la sfârşitul lunii septembrie, prin decolmatarea mâlului şi a obiectelor care acoperă epava şi prin cercetarea subacvatică în vederea depistării existenţei elementelor de muniţie, explozibili şi a rămăşiţelor umane. Având în vedere vizibilitatea foarte redusă a apei lacului, aproximativ 20-30 cm, activitatea se desfăşoară anevoios, anunţă MApN.

După terminarea operaţiunii de ranfluare, hidroavionul va fi reconstituit de către specialişti şi introdus în circuitul muzeal naţional. Activitatea scafandrilor militari face parte din programul de instruire pentru scufundări în zone lagunare şi reprezintă o premieră pentru scafandrii Forţelor Navale.

Hidroavionul stă pe fundul apei din al doilea razboi mondial a fost găsit de o echipa de piloti si scafandrii. Nimeni nu stie cum a ajuns aparatul de zbor acolo in urma cu 70 ani, dar exploratorii sunt hotarati sa-l scoata la suprafata si, in acest fel, sa aduca informatii noi despre istoria recenta a Constantei, scria in luna iulie tvlitoral.ro Pasionati de istorie, trei piloti ajutati de cativa scafandrii au cercetat lacul Siutghiol pornind de la o veche legenda. Istoricii spun ca in lacul de linga Mamaia sunt scufundate 3 avioane aproape intacte. Se credea ca unul dintre acestea ar fi un aparat de zbor italian. Entuziastii au vrut sa faca din epava un loc de scufundari, dar pentru ca vizibilitatea nu este buna, avionul ar putea fi adus la suprafata. Cercetarile au aratat ca avionul este de fapt unul german, probabil doborit de aviatia ruseasca.

Hidroavioane Heinkel 114 au fost cumparate de Marina Regala Romana in al doilea razboi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 2 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 2 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 7 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 6 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 6 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

16°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°