* "Rivalitatea sportivă dintre cele două oraşe va aduce mulţi brăileni la acest meci", a fost prima reacţie a lui Alin Pânzaru
Ieri, la ora 16.00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-a efectuat tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la fotbal.
Iar sorţii au fost generoşi cu iubitorii de fotbal din Brăila, pentru că echipa fanion a oraşului va evolua în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în compania Oţelului din Galaţi.
CF Brăila a fost prima echipă scoasă din urnă şi, teoretic, ar trebui să evolueze pe teren propriu. Este posibil însă ca meciul să fie televizat şi de aceea să se dispute în nocturnă la Galaţi, dar indiferent de stadionul pe care va avea loc partida, iubitorii de fotbal din Brăila vor putea să-şi susţină favoriţii pentru că distanţa dintre cele două oraşe este foarte mică.
"La acest nivel nu aveam preferinţe, pentru că au rămas în competiţie numai echipe foarte bune. După părerea mea, am picat bine pentru că indiferent unde se va disputa partida, brăilenii vor avea posibilitatea să o urmărească. Rivalitatea sportivă dintre cele două oraşe va aduce mulţi brăileni la acest meci", a declarat antrenorul Alin Pânzaru, la aflarea adversarei.
Programul complet al optimilor:
Delta Tulcea - Rapid Bucureşti
CF Brăila - Oţelul Galaţi
CFR Cluj - FC Botoşani
Concordia Chiajna - Steaua Bucureşti
Pandurii Tg. Jiu - Dinamo Bucureşti
Astra Giurgiu - CS Turnu Severin
FC Braşov - Petrolul Ploieşti
Ceahlăul Piatra Neamţ - Gaz Metan Mediaş
* "Rivalitatea sportivă dintre cele două oraşe va aduce mulţi brăileni la acest meci", a fost prima reacţie a lui Alin Pânzaru
Ieri, la ora 16.00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-a efectuat tragerea la sorţi a meciurilor