Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii - Copiii orfani ai comunismului

Publicat in HotNews, joi 4 octombrie 2012 ·

Câteva rânduri pentru și despre oamenii de la Oltchim

Am privit zilele acestea cu tristețe indignarea și disperarea celor trei mii de angajați de la Oltchim. Păreau veniți de pe altă lume, cu salopetele lor albastre și cu cozile de la bancomate, cu discursul lor despre salarii care nu au intrat și caiete care trebuie cumpărate copiilor. Aproape uitasem că există muncitori, că se mai duc oamenii la schimburi, ca sunt mulți care fac naveta și trăiesc de la chenzină la salariu. Televiziunile ne arată mereu altceva, clasa muncitoare era parcă evaporată în ultimul deceniu. Personajele din cluburi și starletele de doi lei, curvele pe post de animatoare sau baronii excentrici ai politicii sunt azi personajele-eroi care fac agenda publică. Dan Diaconescu a venit în această lume, iar televiziunile l-au urmărit flămânde de vulgaritate și senzațional, dar fără să vrea, ne-au arătat fundalul cu muncitorii, ca niște salopete scoase la soare. Nimeni nu i-a intrebat nimic despre viața lor, nici un jurnalist nu a fost curios să se invite în casa vreunuia dintre ultimii supraviețuitori ai comunismului. Vor rămâne o enigmă sau vor popula doar discursurile de campanie electorală ale politicienilor sau statele de plată cu ajutoare sociale de urgență. Dincolo de asta, acești oameni deja și-au pierdut statutul social și locul acesta de muncă. Chiar dacă unii vor mai rămâne câțiva ani prin hale, mai puțini, făcând altceva, ei sunt trimiși deja la reciclarea istorică majoră prin care trece fostul lagăr socialist. Au fost fericiți pentru că, într-un fel, acești oameni au reușit să mai trăiască două decenii în plus de utopie socială. Două decenii în care au simțit tranziția mai puțin decât ceilalți, în care au construit un oraș cu presa cea mai vie din provincie, au umplut până la refuz cu steaguri tricolore sala de sport unde Oltchim, ca pe vremuri, lupta pentru onoarea României și

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 2 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 3 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construirii a 22 de creşe noi şi prietenoase cu mediul

News.ro acum 58 minute
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construirii a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar care nu puteau fi final

Ceaţă densă şi condiţii de gheţuş în judeţele Arad şi Timiş

Ziarul Financiar acum 53 minute
Ceaţa densă reduce vizibilitatea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri în judeţele Arad şi Timiş, favorizând formarea gheţuşului sau chiciurei. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare pentru judeţele Arad şi Timiş, und

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Mediafax acum 20 minute
„Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C este oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor electronice în UE”, a scris, de asemenea, CE, pe reţeaua de socializare menţionată anterior. Decizia a fost luată p

Tenis: Mirian Bulgaru, învinsă în primul tur al calificărilor la Auckland

News.ro acum 2 ore
Mirian Bulgaru, locul 214 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în primul tur al calificărilor la turneul de categorie WTA 250 de la Auckland. Bulgaru a fost învinsă în primul tur de americanca Emina Bektas, cap de serie 12, scor 5-7, 6-3, 6-4, în două or

Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor

Mediafax acum 2 ore
Spitale din sudul Ţării Galilor, inclusiv cele din cadrul Cwm Taf Morgannwg, Cardiff şi Vale, Hywel Dda şi Aneurin Bevan, au introdus reguli de purtare a măştilor, în contextul creşterii cazurilor de gripă. Potrivit oficialilor din sănătate, spitale

„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 30 ani

Mediafax acum 51 minute
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI”, avertizează că inteligenţa artificială ar putea duce la dispariţia umanităţii în următoarele trei decenii. El cere reglementări guvernamentale stricte, scrie The Telegraph.

Când poți face cumpărături la Carrefour. Programul anunțat de sărbători

Ziua Constanta acum o ora
Carrefour a anunțat programul de funcționare în perioada sărbătorilor. Dacă ai nevoie să faci cumpărături de ultim moment, Carrefour își adaptează programul pentru a veni în sprijinul clienților. Pentru a face cumpărături de sărbători, iată progr

Se circulă greu în judeţele Neamţ şi Iaşi. Risc de polei

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, în intervalul 09:10 - 12:00, în judeţele Neamţ şi Iaşi vor predomina precipitaţiile mixte, ce vor duce la formarea poleiului pe drumurile din următoarele localităţi: - Judeţul Neamţ: Roman, Săbăoani, Tămăşeni, Cordun, Horia, Doljeşti, Gheră

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/2°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°