Sînt ispitit să spun că Bucureştiul este triplu. Ca o consecinţă a vîrstelor prin care a trecut, oraşul, chiar dacă n-are inele care să-l divizeze, se împarte în trei mari zone. Ultima este cea care s-a dezvoltat cu repeziciune în ultimii douăzeci de ani. E firesc să fie aşa: periferia se întinde, creşte, va deveni poate autonomă; în orice caz, corespunde unor necesităţi care au apărut recent (China Town, de exemplu, sau, în altă direcţie, Voluntari-Pipera), vilele noi, a căror prosperitate are nevoie de puzderia de restaurante din vecinătatea lor şi care sînt nu numai rezultatul unor succese economice, ci şi al unei ascensiuni politice. Este rezervaţia de lux (fără sanitizare, se zice) al acelei „clase de mijloc“ pe care Petre Roman o chema să se nască din cel dintîi an al noului regim. Ar fi apoi, apropiindu-ne de centru, periferia dinainte de 1989, adică blocurile din Vitan, Titan, Vatra Luminoasă sau Pantelimon, Militari şi Drumul Taberei, dormitoare pentru oameni care, plecînd de dimineaţă la muncă, nu se mai întorc pînă seara. Nici ele n-au rămas cum erau: împestriţate de prăvălii, binecuvîntate de lăcaşuri de cult, dintre care unul monumental, străjuiesc ieşirile spre hipermarket-urile care au împresurat Capitala. Dacă ar fi să recunoaştem centrul, atunci limita ar uni între ele vechile gări, fără a depăşi spre nord centura de verdeaţă Herăstrău-Bordei. Este a spune că ne-am întors în timp sub Carol al II-lea.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Unde e inima acelui prim Bucureşti? Piaţa Palatului a fost mutilată din 1935, apoi la bombardamente, şi şi-a pierdut importanţa instituţională între un muzeu, o bibliotecă, două săli de concerte şi un hotel. Proiectul care ameninţă să ascundă Ateneul şi Cina printr-un bloc sau două va deforma şi mai tare acest spaţiu. Agitaţiile politice au transferat vremelnic a
