Propunerea va fi discutată cu acţionarii în şedinţa din 31 octombrie
Tot atunci se va decide şi dacă unii angajaţi ai societăţii care au aprobat angajarea şi executarea a zece contracte păguboase vor răspunde patrimonial
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, vrea să dea în judecată trei foşti directori ai companiei pentru daunele produse societăţii, urmând să tragă la răspundere patrimonială şi pe angajaţi care au angajat şi executat contracte păguboase în perioada 2008 - 2011.
Propunerile sunt cuprinse în convocatorul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pentru data de 31 octombrie, semnat de şeful Euro Insol, Remus Borza, ordinea de zi fiind întocmită după ce s-a ţinut cont de solicitările Fondului Proprietatea datate 21 şi 24 septembrie a.c.
Pe ordinea de zi a convocatorului, la punctul 9, administratorul judiciar Euro Insol cere "aprobarea iniţierii de către societate (...) a unor acţiuni în răspundere pentru daunele produse societăţii de către următorii directori generali ai societăţii: Traian Opres, Mihai David şi Constantin Trihenea".
La punctul 11 al ordinii de zi se cere aprobarea iniţierii de către societate a unor acţiuni în răspundere patrimonială "pentru recuperarea daunelor cauzate de către angajaţii societăţii care au aprobat angajarea şi executarea" a 10 contracte încheiate în perioada 2008 - 2011, cu Nuclearelectrica SA, Termoelectrica SA, Electrocentrale SA, CE Termoficare Braşov, CE Craiova, CE Turceni, Electrica SA, precum şi cu CL Braşov.
Producătorul de energie deţinut de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a intrat în insolvenţă în 20 iunie şi de atunci se află în administrarea judiciară a firmei Euro Insol.
Potrivit ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde eu