Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împreună pentru cultura suceveană

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 4 octombrie 2012 ·

Sala „Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ din municipiul Suceava a găzduit marţi o întâlnire la care-au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor şi Ştefan Alexandru Băişanu, şi un număr însemnat din rândul oamenilor de cultură ai judeţului.

Probleme specifice fiecărei bresle de creatori

Întâlnirea, care-ar fi putut avea deviza „Împreună pentru cultura suceveană”, a deschis o cale de dialog şi cooperare între conducerea CJ Suceava şi, aşa cum a spus Ştefan Alexandru Băişanu, „oamenii care se jertfesc pe altarul culturii sucevene”.

Dacă preşedintele Cătălin Nechifor a fost prezent la deschidere pentru a aprecia iniţiativa şi a transmite salutul administraţiei judeţene, vicepreşedintele Ştefan Alexandru Băişanu, ca moderator şi amfitrion al acestei întâlniri, a lansat îndemnul la unitate şi cooperare în viaţa culturală suceveană.

Rugându-i pe cei prezenţi să-l considere un partener în acţiunile pe care le desfăşoară, Ştefan Alexandru Băişanu a conturat o serie de probleme specifice fiecărei bresle de creatori.

Filială USR la Suceava, galerie de artă în zona centrală, instituţii de spectacole

Dacă scriitorii suceveni nu au încă o filială a Uniunii Scriitorilor din România (USR) la Suceava şi le lipseşte o enciclopedie la zi sau un dicţionar de autori, dar şi o bibliotecă în care să existe cel puţin o carte reprezentativă pentru fiecare scriitor din spaţiul bucovinean, artiştii plastici nu dispun de o galerie de artă corespunzătoare în zona centrală a municipiului şi nu au finanţare pentru o competiţie care să-i ierarhizeze valoric de când a sucombat „Voroneţiana”.

Nici în domeniul muzical lucrurile nu stau mai bine, nu există o asociaţie de profil, nici instituţii de spectacole (filarmonică, teatru muzical...), nici măcar un pian de concert care să permită

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°