Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedelistul Ţandără l-a ameninţat pe Bălan că-i pune afacerea pe chituci

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 5 octombrie 2012 ·

Primarul comunei Gura Caliţei, pedelistul Nicolae Ţandără, a scăpat de acuzaţiile aduse de un coleg de partid, consilier local, care susţinea că a fost păcălit de edil să-şi semneze demisia în alb. Ţandără a mers acasă la consilierul Bălan, miercuri seara, de unde nu a plecat până ce acesta din urmă nu a dat o declaraţie pe propria răspundere, potrivit căreia şi-a dat demisia din funcţia de ales local pe bune şi îşi retrage plângerile formulate împotriva primarului.

Ionel Bălan susţine că a semnat declaraţia sub presiunile şi ameninţările primarului pedelist. „Primarul a venit la mine acasă. M-am trezit cu el la uşă. Era ceasul 9.00-10.00 seara. Mi-a spus să punem capăt la orice război şi că ar fi bine să mă retrag, că oricum o să mă demită. Această declaraţie am scris-o cu mâna mea, însă demisia mi-a fost înscenată“, a afirmat consilierul Ionel Bălan. Acesta a susţinut că iese din politică, deoarece are trei copii şi o afacere pe care nu ar dori să o piardă. „Primarul Ţandără mi-a spus că în şase luni îmi pune magazinul pe chituci. Eu am trei copii pe care trebuie să îi întreţin“, a spus Bălan.

El nu mai are linişte după ce, într-o şedinţă a Consiliului Local, a votat pentru ca fostul edil, Dragoş Bîtculescu, să devină viceprimar. „M-am băgat într-un scandal. La toate şedinţele de după votul viceprimarului a fost un dezastru. Am zis că e mai bine să mă retrag. Dacă eu sunt o problemă în calea lor, m-am gândit că ar fi mai bine pentru toată lumea să nu mai fiu consilier“, a adăugat Bălan.

De cealaltă parte, primarul Nicolae Ţandără recunoaşte că a fost acasă la consilierul Bălan miercuri seara, însă susţine că la insistenţele acestuia. „Bălan m-a căutat mai demult să vorbească cu mine, dar eu nu am dat curs. Aseară (miercuri-n.r.) a luat legătura cu cineva şi m-am dus la el acasă. El a scris declaraţia în faţa mea“, a recunoscut Ţandără. @

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 46 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 6 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum 50 minute
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°