Cît de grav vi se pare fenomenul sloganurilor rasiste sau xenofobe la meciurile de fotbal (şi la alte sporturi) în România?
O să încep răspunsul într-un stil de „om nou“, ceva între politician, oficial din fotbal şi intelectual sictirit de presa murdară din România. Asta ca să vadă orice cititor dilematic cum i se întîmplă lucrurile unui jurnalist. Aşadar, ce fel de întrebare e asta!?! Evident că mi se pare grav! Dar dumneavoastră vreţi să întrebaţi, de fapt, dacă e extins fenomenul scandărilor rasiste în sportul românesc, nu dacă e grav. Sînteţi superficiali voi, jurnaliştii! Şi apoi urmează o lecţie de dirigenţie la adresa presei...
DE ACELASI AUTOR Ce vă doresc pentru 2013 Tarife diferite În derivă Lucescu în palton Acum, partea serioasă a răspunsului. Stadionul este, peste tot în lume, o materializare de o după-amiază sau de o seară a subconştientului colectiv. Sub lumina reflectoarelor se unduiesc spre cer, chemaţi de muzica tribunelor, toţi şerpii celor mai ascunse gînduri ale oamenilor. Umbra însăşi, Umbra despre care vorbesc maeştrii spirituali şi care este compusă din emoţiile noastre negative, din rănile nevindecate şi din ceea ce ne face să ne ruşinăm, Umbra iese la iveală pe stadioane. În tensiunea mulţimii se strigă deseori vulgarităţi, uneori chemări la luptă şi, destul de rar, îndemnuri rasiste. Destul de rar în România, faţă de media europeană. Nu înseamnă că e mai puţin grav că se întîmplă, ci înseamnă că, dacă vrem să fim corecţi şi eficienţi, nu trebuie să supraevaluăm cantitatea, tocmai pentru a rămîne intransigenţi în faţa intensităţii răului.
În aceste condiţii, cum mai pot susţine că stadionul este, în România şi în Anglia, Italia sau Franţa, un epicentru de educaţie? Da, asta susţin. Pentru că, aproape de fiecare dată, cu o ritmicitate care te face să te gîndeşti la lupta internă a naturii umane, ceea ce rezultă după ce s
