Chiar dacă are doar trei ani de la înfiinţare, clubul sportiv CS ADEP Satu Mare are deja formate patru secţii sportive, asta începând din această săptămână. Preşedintele Adrian Pricop a pornit la drum cu o echipă de volei, a format apoi cu Sebastian Dan secţia de handbal, a urmat echipa de baschet condusă de Adriana Pricop şi iată că s-a înfiinţat şi secţia de tenis de masă, condusă de Daniel Micu. Fetele şi băieţii de la secțiile de volei, handbal şi baschet au reușit deja să se impună pe plan local, național și chiar internațional. Asta pentru că seriozitatea antrenorilor Adrian și Adriana Pricop sau Dan Sebastian și-a spus cuvântul, iar copiii vin cu drag la antrenamente, se pregătesc foarte bine și de aici și rezultatele foarte bune obţinute.
Noua secţie de tenis de masă condusă de Daniel Micu se doreşte a fi la fel de competitivă. Acesta a jucat peste 20 de ani în întrecerile de tenis de masă la nivel de performanță, cu multe rezultate notabile. La nivelul clubului se doreşte a fi păstrat acelaşi nivel de profesionalism, chiar dacă unele secţii sunt la început de drum.
Citiţi şi ...:
Chiar dacă are doar trei ani de la înfiinţare, clubul sportiv CS ADEP Satu Mare are deja formate patru secţii sportive, asta începând din această săptămână. Preşedintele Adrian Pricop a pornit la drum cu o echipă de volei, a format apoi cu Sebastian Dan secţia de handbal, a urmat echipa de baschet condusă de Adriana Pricop şi iată că s-a înfiinţat şi secţia de tenis de masă, condusă de Daniel Micu. Fetele şi băieţii de la secțiile de volei, handbal şi baschet au reușit deja să se impună pe plan local, național și chiar internațional. Asta pentru că seriozitatea antrenorilor Adrian și Adriana Pricop sau Dan Sebastian și-a spus cuvântul, iar copiii vin cu drag la antrenamente, se pregătesc foarte bine și de aici și rezultatele foarte bune obţinute. @