* doi brăileni au fost depistaţi pe malul Dunării, având asupra lor scule de pescuit interzise de lege
Cadrele Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat, marţi, 2 octombrie, doi indivizi care intenţionau să desfăşoare activităţi de pescuit folosind unelte interzise de lege. Poliţiştii desfăşurau o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în zona kilometrului 3, mal drept, braţ Vâlciu. În jurul orei 12.15, oamenii legii au dat peste Gigi P., cetăţean român în vârstă de 32 ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila, care avea asupra sa două plase tip monofilament, ambele cu lungimea de 25 m şi lăţimea de 3 m. După 30 de minute a fost depistat şi Nicuşor P., 40 de ani, domiciliat tot pe raza judeţului Brăila. Acesta deţinea două plase monofilament lungi de 10 m şi late de 2 m.
"În cele două cazuri, poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit lucrări penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, import, comercializare, deţinere sau utilizare a uneltelor de pescuit tip plasă monofilament, urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila", se arată într-un comunicat de presă semnat de inspectorul principal de poliţie Denis Lazăr.
* doi brăileni au fost depistaţi pe malul Dunării, având asupra lor scule de pescuit interzise de lege
Cadrele Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat, marţi, 2 octombrie, doi indivizi care intenţionau să desfăşoare activităţi de pescuit folosind unelte interzise de lege. Poliţiştii desfăşurau o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în zona kilometrului 3, mal drept, braţ Vâlciu. În jurul orei 12.15, oamenii legii au dat peste Gigi P., cetăţean român în vârstă de 32 ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila, care avea asupra sa două plase tip monofilament, ambele cu lungimea de 25 m