Unul dintre mall-urile arădene a ajuns la ceas aniversar. Este vorba despre Galleria Arad care are un an de la inaugurare. A fost un an plin de evenimente, de spectacole organizate săptămânal și chiar de promoții în magazine.
Pentru a marca evenimentul cum se cuvine, joi seara, personalitățile arădene si nu numai au petrecut câteva ore în mall, unde au participat la Fashion Show&Preview Show Multimedia, dar și la festivitatea de lansare a evenimentelor aniversare, printre care evenimentul exclusivist de lansare al VIP Club Galleria Arad.
Dacă seara de joi a fost dedicată mai mult personalitătilor, de vineri arădenii sunt așteptați la petreceri până pe data de 7 octombrie.
„Timp de 4 zile vom demara o revoluție a cumparaturilor în care se vor acorda sute de premii în vouchere de cumpărături, iar cei care vor veni la aniversare vor avea parte de showuri extraordinare. Vrem sa marcam acest eveniment deosebit de important pentru noi împreună cu toți clienții noștri, prin 4 zile de sărbătoare”, a declarat Tina Virlan, Shopping Center Manager Galleria Arad.
Click pe poză pentru Galerie Foto!
Fiecare seară aniversară se va încheia cu un concert oferit de artiști îndrăgiți și apreciați de arădeni. Astfel, vineri, 5 octombrie, Andra va deschide seria concertelor de la Galleria, pentru ca ziua de sâmbătă, 6 octombrie să culmineze cu cel mai mare SHOW MULTIMEDIA din Arad și cu un concert suștinut de Horia Brenciu & HB Orchestra Big Band. Ziua de duminică, 7 octombrie, ultima din seria zilelor aniversare va fi încheiată de un concert energic al Andreei Balan.
Inaugurat pe 6 octombrie 2011, mallul Galleria Arad se deșfășoară pe trei etaje și are o suprafață închiriabilă de 32,500 mp. Galleria Arad este cel de-al patrulea proiect de retail al GTC Romania, proiect care este precedat de Galleria Buzau, Galleria Suceava și Galleria Piat