Vorbim de o adevărată pandemie diabetică, în condiţiile în care 7,6% din populaţia adultă din întreaga lume are DZ de tip 2. Există speranţe pentru managementul eficace al acestei afecţiuni? Răspunsul este afirmativ, după cum argumentează dl prof. dr. Mircea Covic, la rubrica Medicina genomică, subliniind importanţa rolului fenomenelor genetice şi epigenetice în managementul bolii.
Diabetul zaharat tip 2 este o boală metabolică a homeostaziei energetice, caracterizată prin hiperglicemie şi alterarea metabolismului lipidic, produsă prin incapacitatea celulelor b insulare de a secreta cantităţi adecvate de insulină, ca răspuns la grade variate de aport alimentar crescut şi inactivitate fizică – care conduc progresiv la exces ponderal/obezitate şi rezistenţă la insulină (1). Există argumente puternice pentru a vorbi de o veritabilă „pandemie diabetică“: în septembrie 2011, prevalenţa diabetului zaharat tip 2 (DZ2) în întreaga lume a fost estimată de Federaţia Internaţională de Diabet (IDF) la 336 de milioane de indivizi sau 7,6% din populaţia adultă1. În ultimul deceniu, prevalenţa DZ2 are tendinţa de a creşte rapid (se estimează că va ajunge în 2030 la 497 de milioane sau 8,9% din populaţie), odată cu creşterea ratei obezităţii (2). DZ2 a determinat „o criză în sănătatea mondială“ ca urmare a prejudiciilor devastatoare pe care le produce în mai multe organe (boli cardiace, insuficienţă renală cronică, cecitate, accidente vasculare cerebrale etc.), a mortalităţii (4,6 milioane de decese în 2011 sau 5,2% din mortalitatea globală) şi a costurilor directe şi indirecte (de exemplu, în SUA, se cheltuiesc 612 milioane dolari pe zi) (2). Toate acestea impun imperios dezvoltarea şi perfecţionarea strategiilor preventive şi terapeutice actuale, bazate pe înţelegerea profundă a fiziopatologiei bolii, la care genomica şi domeniile conexe (transcriptomică, pro
