În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 43 acţiuni, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare totală 4.550 de lei. INFRACŢIUNI JUDICIARE Poliţia Medgidia cercetează în stare de reţinere, pe bază de ordonanţă, pe A. Piadin, de 20 ani, M. Sevigean, de 23 ani şi A. Nazlî, de 22 ani, toţi din Constanţa, care sunt suspecţi în cazul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă comisă la data de 21 septembrie a.c., victimă fiind o minoră, de 15 ani, luată împotriva voinţei sale din Medgidia, cu scopul declarat de a se căsători cu A. Piadin, lucru cu care nu au fost de acord nici minora şi nici membrii familiei sale. La data de 22 septembrie minora a fost depistată pe raza municipiului Constanţa. Suspecţii urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă. La data de 02 octombrie a.c., poliţiştii din Cernavodă, în urma unei acţiuni pe linie de urmăriţi şi mandate, au depistat pe raza oraşului Cernavodă, pe S. Marian-Sorin, de 21 de ani, din Constanţa, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un Mandatul de Executare, acesta fiind condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la tâlhărie", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20, rap. la art. 211, din Codul Penal. S. Marian-Sorin a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, apoi escortat şi depus în arestul I.P.J. Constanţa. La data de 03 septembrie a.c., ora 00.55, poliţiştii Secţiei 10 Rurale Constanţa au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa se afla un grup de tineri cu comportament suspect în apropierea unui autoturism. Patrula de siguranţă publică, deplasată la faţa locului, au identificat doi bărbaţi de 17 şi respectiv 22 de ani, din Constanţa. Din verificările efectuate s-a