Braşovencele cu vârste între 25 şi 64 de ani, asigurate sau nu, pot face gratuit testul Babeş Papanicolau
Din această lună va începe şi la Braşov screeningul cancerului de col uterin! Pacientele vor beneficia gratuit de testul Babeş Papanicolau, prin programul implementat de Ministerul Sănătăţii în 10 oraşe mari din ţară.
Potrivit dr. Alexandru Bălescu (foto), directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), există deja o reţea formată din care fac parte medici de familie, laboratoare şi cabinete de specialitate.
„De acest program beneficiază femeile cu vârsta între 25-64 de ani. La 64 de ani sunt scoase din acest screening cu condiţia să aibă trei frotiuri negative. Femeile beneficiază şi dacă sunt şi dacă nu sunt asigurate. Nu sunt eligibile, pentru acest program, femeile care au deja un astfel de diagnostic sau care au li s-a efectuat histerectomie, indiferent de cauză”, a precizat Alexandru Bălescu.
La nivelul judeţului nostru, aproximativ 200.000 de persoane ar trebui să se înscrie în următorii 4 ani la aceste teste. Braşovencele trebuie să se adreseze medicului de familie pentru a intra în acest program.
Dacă ar trebui să plătească...
....doamnele ar trebui să scoată din buzunar doar pentru un test Babeş Papanicolau
între 45 şi 60 de lei. În cazul în care e nevoie de un ecograf şi un consult de specialitate, mai trebuie adăugată suma de 100 de lei. Braşovencele cu vârste între 25 şi 64 de ani, asigurate sau nu, pot face gratuit testul Babeş Papanicolau
Din această lună va începe şi la Braşov screeningul cancerului de col uterin! Pacientele vor beneficia gratuit de testul Babeş Papanicolau, prin programul implementat de Ministerul Sănătăţii în 10 oraşe mari din ţară.
Potrivit dr. Alexandru Bălescu (foto), directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), există dej