IAŞI. Şase persoane au fost rănite într-un accident petrecut în această dimineaţă în municipiul Iaşi. Un TIR a lovit un autobuz plin cu călători, aflat în staţie, precum şi alte trei autoturisme parcate în zonă. Şoferul TIR-ului avea permisul suspendat, precum şi 18 amenzi date în trafic.
Accidentul s-a petrecut în zona Canta, la intrarea în Iaşi. Un TIR încărcat cu marfă care venea dinspre Braşov a intrat în plin într-un autobuz staţionat în staţie.
În urma impactului, patru pasageri din autobuz au fost răniţi, în starea cea mai gravă fiind şoferul mijlocului de transport.
În acelaşi accident a fost lovită şi o tânără aflată pe carosabil. Şoferul TIR-ului a fost rănit uşor. Totodată, un stâlp de electricitate amplasat pe marginea drumului a fost rupt.
La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi un echipaj SMURD, victimele fiind transportate la spital.
Pentru scoaterea şoferului autobuzului dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare.
Şoferul TIR-ului le-a spus poliţiştilor că a încercat să reducă viteza, după ce a intrat în municipiu, dar că a derapat si a pierdut controlul volanului.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri, a rezultat că şoferul TIR-ului era cu permisul suspendat, dar că avea dreptul să conducă în baza unei dovezi de circulaţie. Totodată, bărbatul fusese amendat în trafic de mai multe ori, majoritatea sancţiunilor fiind acordate pentru viteză excesivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro
IAŞI. Şase persoane au fost rănite într-un accident petrecut în această dimineaţă în municipiul Iaşi. Un TIR a lovit un autobuz plin cu călători, aflat în staţie, precum şi alte trei autoturisme parcate în zonă. Şoferul TIR-ului avea permisul suspendat, precum şi 18 am