Există, deja, consistente studii despre legătura dintre mersul economiei şi fericirea personală, ca să putem trage o concluzie: creşterea economică nu duce neapărat la creşterea fericirii, dar căderea economică chiar duce la nefericire. Probabil că motivul principal pentru care lucrurile stau aşa este legat de sentimentul securităţii personale. Prăbuşirea economiei în care trăieşti te face să te simţi vulnerabil, ameninţat şi dezarmat – drumul spre anxietate e garantat. De aici, nefericirea. Dar creşterea economiei nu consolidează sentimentul de siguranţă personală. Plusul de siguranţă vine, mai ales, din interior, din realizările proprii, din ceea ce faci cu mîna ta. Nesiguranţa şi nefericirea vin, însă, dinspre ceilalţi, din exterior – ceilalţi sînt infernul, după cum zicea cineva.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace Dacă sînteţi de acord cu toate acestea sau, măcar, cu cea mai mare parte a lor, şi dacă sînteţi dintre cei care cred că preocuparea de căpătîi a statului este bunul mers al economiei, vă invit să ne gîndim împreună la influenţa pe care statul o poate avea asupra fericirii sau nefericirii noastre. Văd, uşor, cum apare prima obiecţie: este fericirea individului o treabă politică? Într-un fel (în cel mai profund fel de a înţelege politica), da. Toată lumea ştie fraza din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite (1776), în care se enumeră, cu titlu de exemplu, cele trei „drepturi inalienabile“ ale oricărui om: viaţa, libertatea şi dreptul de a-şi urmări fericirea. Aparţinînd lui Jefferson, această idee are o origine disputată între experţi. Cei mai mulţi, cred că vine de la Locke, citînd pasaje din Scrisoarea despre toleranţă, Al doilea tratat de guvernămînt şi Eseu asupra intelectului omenesc. Alţii, dimpotrivă, că vine de la Leibniz (cu adevărat, dimpotrivă!). Se mai evocă, cu probe, in
