Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru de păpuși la Eliana Mall (P)

Publicat in News Brasov, joi 4 octombrie 2012 ·

O dată cu venirea lui octombrie, în cadrul centrului comercial Eliana mall a fost lansată campania „Răsfăţ, fantezie şi culoare”. Mare parte dintre acţiunile demarate sunt dedicate copiilor şi familiei.

Săptămânal, în perioada 6 octombrie – 24 noiembrie 2012, copiii sunt invitaţi să se bucure de o lume plină de fantezie şi culoare: teatru de păpuşi! Trupele „Albinuțele” și „Valiza cu Teatru”îi vor răsfăţa pe cei mici, în fiecare sâmbătă, începând cuora 10.30, cu cele mai năstruşnice personaje şi întâmplări.

Program:

Pentru publicul cel mai critic din lume – copiii, au fost alese piese interesante, poveşti româneşti, pline de umor şi învăţături. Spectacolele de teatru pentru copii se desfăşoară într-o manieră interactivă, fiind astfel concepute încât să implice în mod direct şi copiii la piesa de teatru prezentată.

Piesele sunt oferite gratuit şi sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 2 ani.

La Eliana mall vor fi răsfăţate imaginaţia şi sufletul copiilor cu magia poveștilor, dar nu vor fi neglijate nici acţiunile de divertisment, jocul sau sportul! După fiecare piesă de teatru sunt pregătite demonstraţii sportive şi dansuri susţinute de copii talentaţi de la cluburile sportive ”Hac Long Trao” şi “Pro Dance Studio”, momente artistice susţinute de elevii de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Tiberiu Brediceanu”, iar echipa proiectului “Curcubeu” îi va iniţia pe cei mici, dar şi pe adulţi, în tainele bio-dansului.

Pentru informaţii suplimentare accesaţi eliana-mall.ro sau pagina de facebook a centrului comercial.

Portalul de ştiri newsbv.ro este partener media al acestor acţiuni.

O dată cu venirea lui octombrie, în cadrul centrului comercial Eliana mall a fost lansată campania „Răsfăţ, fantezie şi culoare”. Mare parte dintre acţiunile demarate sunt dedicate copiilor şi familiei.

Săptămânal, în perioada

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 16 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 57 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 16 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°