Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simt nevoia să văd în casa părintească urma de pe perete a difuzorului la care o auzeam pe Maria Tănase”

Publicat in Jurnalul, joi 4 octombrie 2012 ·

"Mai învârte,Doamne,roata, să-mi mai văd o dată soarta... ”Am călătorit acum mulţi ani în Dacia Break condusă de Maria Dragomiroiu. Şoferiţă sigură pe ea, talentată, energică, îndrăzneaţă, aşa cum îşi trăieşte şi viaţa. Eram invitat să scriu un reportaj la Jurnalul Naţional de la o nuntă oltenească, cu olteni celebri şi foarte iubiţi. Maria Dragomiroiu era invitată să cânte la nuntă. In Dacie se afla şi Dan Spătaru, al doilea artist rugat să evolueze la nuntă. Se căsătorea cu fata unui primar, tot din Oltenia, mijlocaşul creator al Universităţii, Pavel Badea. Naş era Sorin Cârţu. Meseni tunarul de glorii al Craiovei Oblemenco, fundaşul fără teamă şi reproş Deselnicu, toate vedetele Universităţii-o iubire alb-albastră se aflau la nuntă. Atmosfera la nuntă parcă a luat foc, parcă s-a mutat în inimi atunci când a început să cânte Maria Dragomiroiu. Toţi nuntaşii s-au prins în joc şi în fredonarea îndrăgitelor cântece populare, s-a însorit totul prin glasul frumoasei Maria, antren, bună dispoziţie, a ieşit la lumină toată simţirea românească şi, firesc, orgoliul oltenesc. Iar când cântecele de vis ale lui Spătaru au îmbrăţişat nunta, totul s-a transformat în lumină de inimi. Ei bine, înainte de a ajunge la nuntă, la superbul hotel şi restaurant cu parfum de epocă Minerva, Maria Dragomiroiu ne-a rugat să face un ocol până în comuna ei din Vâlcea. Îşi face un preaplin de putere când calcă în ograda casei părinteşti. Deretică, mătură frunzele din prispă, aeriseşte pernele ţărăneşti şi stă ca în faţa unei icoane, în faţa urmei de pe perete unde era agăţat difuzorul vechi la care o auzea pe Maria Tănase şi pe cealaltă Marie de geniu, Maria Lătăreţu. ”Fredonam prin casă ascultând cântecele splendide ale celor două glasuri geniale ale României. Şi mama mă încuraja. De fapt, şi azi simt în orice zi ochii mamei care mă păzesc din cer. Vocea Mariei Tănase era cultivată, plină de r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°