Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Risc de război în Orientul Mijlociu

Publicat in Adevarul, joi 4 octombrie 2012 ·

Conflictul turco-sirian poate degenera într-un dezastru regional cu implicaţii mondiale, susţin analiştii.

Parlamentul turc a adoptat joi o moţiune depusă de guvernul condus de Recep Tayip Erdogan care autorizează armata să desfăşoare, „dacă este necesar", operaţiuni în Siria. Decizia vine la o zi după incidentul de la frontieră soldat cu moartea a cinci civili turci şi care a provocat o ripostă a Ankarei. Textul a fost votat cu 320 de voturi pentru şi 129 împotrivă în Adunarea Naţională, unde partidul lui Erdogan dispune de majoritate. Situaţia a început să degenereze miercuri după-amiază, când mai multe obuze trase dinspre Siria au lovit o localitate din Turcia unde au fost ucişi cinci cetăţeni turci, printre care o femeie şi trei copii. Alţi cel puţin zece oameni au fost răniţi.

Este cel mai grav incident, de la distrugerea, în iunie, a unui avion turc de către apărarea siriană. După acest incident, ministrul sirian al Informaţiilor a anunţat deschiderea unei anchete pentru a stabili originea tirurilor transfrontaliere de obuze şi a prezentat condoleanţe din partea Siriei „familiilor victimelor şi prietenilor noştri, poporul turc". Vicepremierul turc Besir Atalay a declarat că Siria a prezentat scuze Turciei şi a promis că un astfel de incident nu se va mai produce.

La ce foloseşte decizia Parlamentului turc

Autorizaţia cerută de Guvernul turc Parlamentului pentru a desfăşura operaţiuni militare în Siria urmăreşte în primul rând să descurajeze Damascul să continue atacurile împotriva Turciei, care vrea să evite o escaladare a situaţiei ce ar putea conduce la un război cu vecinul său, relatează AFP.

„Ceea ce s-a întâmplat are potenţialul de a degenera într-un conflict internaţional", a declarat pentru AFP Riad Kahwaji, de la Institutul de analiză militară pentru Orientul Mijlociu şi Golful Persic (Inegma).

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 7 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Bogdan Ivan: Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale / Vreau să văd cum se poate dezvolta Poşta Română, nu cum restrângem activitatea unei instituţii strategice

News.ro acum 12 ore
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că nu se pune problema desfiinţării unor oficii poştale, aşa cum anunţase directorul Poştei Române, şi a adăugat că el doreşte dezvoltarea companiei, nu restrângerea activităţii unei instituţii strateg

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°