La sfîrşitul verii, invitată fiind la sărbătorirea zilei de naştere a unei prietene iubitoare de literatură, mă decid să-i ofer volumul de poeme colaj al Hertei Müller, proaspăt apărut la Editura Hanser, intitulat Vater telefoniert mit den Fliegen / Tata vorbeşte la telefon cu muştele/. Spre surprinderea mea, librarul mă anunţă că, din păcate, stocul a fost epuizat, că furnizorii aşteaptă o nouă tranşă, destul de mică deocamdată, de doar 50 de exemplare, pentru întregul Köln, dar să nu disper, voi avea cu certitudine, a doua zi, cartea dorită. Ceea ce s-a şi întîmplat. Propriul meu exemplar, citit şi răscitit, nu voiam şi nu puteam să-l dăruiesc, fiind deja însemnat cu impresii de lectură.

La trei ani după ce romanul Leagănul respiraţiei dar şi restul scrierilor îi aduceau Hertei Müller Premiul Nobel pentru Literatură, noile poeme colaj confirmă ceea ce textele în proză ale autoarei trădaseră dintru început, fiecare în parte şi toate laolaltă. Herta Müller este o mare poetă. Dar, spre deosebire de tonul grav al prozei, poemele colaj dezvăluie umorul, cealaltă faţetă a creativităţii literare a autoarei, mărturisită de altfel explicit de ea însăşi şi într-un recent interviu acordat cotidianului „Berliner Zeitung” titrat Sunt şi un om vesel.

La finele anilor ’90, Herlinde Koelbl, o foarte cunoscută fotografă, autoare specializată în investigarea chipurilor şi sufletului semenilor, publica un superb volum intitulat Acasă scriind.Cum îşi elaborează scriitorii opera. Printre cei aleşi, cu toţii foarte cunoscuţi, unii dintre ei celebri deja, cu care Koelbl a stat de vorbă imortalizîndu-le chipul, atelierul şi instrumentele de lucru, se aflau şi doi viitori laureaţi ai Nobelului pentru Literatură: Günter Grass şi Herta Müller.

Scriitoarea germană născută în România avea încă de pe-atunci pe masa ei de lucru cuvinte decupate din ziare şi rev