Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionel Brustur, noul antrenor la Nova Vita cu dublă premieră

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 5 octombrie 2012 ·

Noul antrenor principal al echipei de baschet feminin BC Nova Vita Târgu-Mureş este Ionel Horaţiu Brustur. Acesta îl va avea secund pe Dan Matic, cel care a pregătit echipa în scurta perioadă de la reunirea lotului. Numirea sa după cele patru eşecuri, cu echipe de top al campionatului intern este o dublă premieră pentru antrenorul care în 29 mai a împlinit 34 de ani: prima experienţă cu o echipă la seniori şi prima echipă feminină pregătită.

Reporter: Cum arată o scurtă carte de vizită a noului antrenor?

Ionel Brustur: Ca jucător, am început la Cluj, oraşul meu natal, la Carbochim, apoi am venit la BC Mureş. Am mai jucat puţin după aceea, la Universitatea Cluj, iar după absolvirea facultăţii „Babeş-Bolyai” am renunţat la cariera de jucător şi am trecut la antrenorat.

Rep.: Care este experienţa în noua carieră?

I.B.: Am antrenat până acum, timp de patru ani doar echipe de juniori, băieţi, la cluburile Labradors şi Gladius din Târgu-Mureş. Trecerea mea la o echipă de seniori şi la o echipă feminină sunt premiere pentru mine. Cu baschetul feminin încă n-am avut nicio tangenţă.

Rep.: Este această dublă premieră un act de curaj?

I.B.: Mai degrabă este o mare provocare. Am văzut echipa, sunt jucătoare bune, dar este mult de lucru pentru a se ajunge la omogenitate. Mergem la Satu Mare şi ştiu că adversarele au o echipă închegată, cu jucătoare bune pe toate posturile. Mergem să ne jucăm şansa şi să demonstrăm că putem deveni o echipă mare.

Rep.: Care ar fi şansele echipei pentru acest sezon?

I.B.: Cred că echipa se poate pune la punct şi ne putem atinge obiectivul, cel de a ne califica în play off. Sportul este plin de surprize. Nu cunosc nivelul campionatului, n-am văzut restul echipelor sau meciurile echipei noastre. Valoarea lotului cred că ne permite să aspirăm la play off, iar acolo orice este posibil. Echipele se pot schimba

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°