Bărbatul care a înjunghiat un vatman în zona intersecţiei Calea Şerban Vodă cu Bulevardul Mărăşeşti din Capitală, în urma unei altercaţii în trafic, a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru loviri sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă, informează, vineri, Poliţia Capitalei.
Poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi joi, în jurul orei 16.00, prin Dispeceratul 112, cu privire la faptul că la intersecţia Calea Şerban Vodă cu Bulevardul Mărăşeşti a avut loc o altercaţie între un vatman şi un şofer.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în urma unui conflict spontan în trafic, şoferul a provocat scandal şi l-a înjunghiat pe vatman, producându-i o plagă la nivelul mâinii drepte, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.
Un echipaj SMURD venit la faţa locului i-a acordat vatmanului primele îngrijiri medicale şi l-a transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere.
Şoferul care l-a înjunghiat pe vatman a fost reţinut şi este cercetat de poliţişti pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă în locuri publice.
Oficiali din Poliţia Capitalei declarau, joi seară, că bărbatul care l-a înjunghiat pe vatman s-a predat la sediul Secţiei 14 Poliţie şi este audiat de anchetatori. El a venit la Poliţie însoţit de avocaţi.
Potrivit surselor citate, şoferul, care conducea un autoturism Dacia Duster, a intrat cu maşina pe linia de tramvai, din cauza aglomeraţiei, moment în care între el şi vatman a început un conflict verbal. Ulterior, conflictul a degenerat, iar şoferul a scos un cuţit şi l-a tăiat pe vatman la antebraţ.
Vatmanul a fost dus la Spitalul "Bagdasar-Arseni", fiind operat joi seară, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Florian Bica.
"Are o plagă tăiată c