Inspirată ideea profesorului Liviu Franga de a ne readuce în aten- ţie, printr-o ediţie comprehensivă, opera marelui latinist N. I. Herescu.

Profesor al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (până în 1945), director-fondator al Institutului Român de Studii Latine şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1939-1945), Herescu a refuzat comunismul, plecând în exil imediat după încheierea războiului. În consecinţă, opera i-a fost ocultată, numele său dispărând din conştiinţa publicului, în ciuda rolului de prim-plan pe care l-a jucat până în 1945, nu numai în domeniul studiilor clasice, ci şi în viaţa publică.

Recuperarea operei lui N. I. Herescu din perioada sa românească este inspirată şi binevenită şi dintr-un alt punct de vedere. Ea a fost edificată într-un context cultural-politic – deceniul 1930- 1940 – dominat de teorii ultranaţionaliste şi etniciste, în care latinitatea spiritului românesc era atacată şi contestată din cele mai diverse perspective. Cea mai perfidă era cea a lui Nae Ionescu, care, printr-o suită de sofisme dizolvante, nega complet (în articolul „Sistemul de alianţe. România, ţară a Răsăritului. Premisele politicii noastre externe”, publicat în „Cuvântul” din 9 martie 1930) latinitatea spiritului românesc, din care reţinea ca valabilă doar componenta lui cea mai discutabilă, şi anume bizantinismul. Ortodoxismul Gărzii de Fier va fi contribuit şi el, desigur, într-o proporţie însemnată, la acest asalt împotriva latinităţii, în deceniul premergător marii conflagraţii mondiale. Tracomania se naşte, fraudulos, acum, din neînţelegerea ori din instrumentalizarea sensului unor studii mai vechi sau mai noi, ca Perit-au dacii?, al lui Hasdeu (din 1860), Revolta fondului nostru nelatin , al lui Blaga (din 1921) sau chiar Getica lui Pârvan (din 1926). Totul, pe fondul unui asalt al extremei drepte asupra demo