In continuare sub tunurile lui Dan Diaconesu, guvernul anunta ca viitoarea privatizare a Oltchim se va face prin negociere directa cu un investitor strategic, nu prin licitatie deschisa, ca in cazul mascaradei castigata pe persoana fizica.
Daca aceasta este singura concluzie pe care a tras-o Executivul Ponta dupa dezastrul primei tentative de privatizare a mamutului de la Ramnicu Valcea inseamna ca ori nu vrea, intr-adevar, sa salveze Oltchim, ori nu il duce capul si cu asta basta.
Ca sa ai cu cine negocia direct, trebuie sa fie cineva interesat si se vede cu ochiul liber, chiar fara sa fii specialist in domeniu, ca niciun investitor strategic nu a fost pana acum interesat de Oltchim. Aceasta este marea intrebare care ar trebui sa-l framante pe Victor Ponta. Si raspunsul nu este foarte greu de gasit.
Orice investitor strategic stie foarte bine ca pretul platit pe actiunile Oltchim este cea mai mica dintre cheltuielile pe care le presupune transformarea combinatului muribund intr-o afacere profitabila. Oltchim are in acest moment datorii de 700 de milioane de euro, iar investita necesara repornirii productiei presupune alte 200-300 de milioane de euro. Adica, una peste alta, investitorul mai trebuie sa bage, dupa ce a platit actiunile, inca un miliard de euro.
In plus, exista imensa problema numita Arpechim, adica rafinaria care livreaza materia prima pentru Oltchim prin conducte subterane. Sigur ca este posibila aducerea materiei prime de la alte rafinarii, cu cisternele, dar la preturi mult mai mari, care presupun si costuri de productie mai mari. Aprechim apartine OMV, pentru ca, in marea sa intelepciune, Guvernul Nastase a vandut rafinaria impreuna cu Petrom. Iar OMV a inchis-o din motive de profitabilitate. Nimeni nu poate forta OMV sa redeschida Arepchim si nici sa revanda rafinaria.
Sunt doua chestiuni
