Rusia "nu va acorda atenţie" remarcilor "deplasate" ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind respectarea democraţiei şi drepturilor omului, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP, scrie Mediafax.
"Apreciem că astfel de apeluri sunt deplasate şi nu le vom acorda atenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat marţi o rezoluţie prin care îndeamnă Rusia să respecte mai mult democraţia şi drepturile omului.
Un proiect de recomandare mai constrângător, prezentat de raportorii acestui text şi criticat dur de reprezentanţii ruşi, nu a obţinut majoritatea calificată pentru a fi adoptat.
Raportul privind "respectarea obligaţiilor şi angajamentelor Federaţiei Ruse" - primul de acest fel din ultimii şapte ani - a fost adoptat de cei 161 de parlamentari prezenţi.
Citeşte şi:
Consiliul Europei refuză să ceară Rusiei returnarea tezaurului României
Frunda: APCE cere Rusiei continuarea negocierilor pentru Tezaur şi retragerea din Transnistria

Raportul