Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bucureşteancă imobilizată în scaun cu rotile trăieşte un calvar în imobilul în care locuieşte. Coboară scările târându-se!

Publicat in Libertatea, vineri 5 octombrie 2012 ·

Viaţa unei femei din Capitală bate orice film. Imobilizată într-un scaun cu rotile dintr-o greşeală medicală, Georgeta Constantin (40 de ani) se chinuie să supravieţuiască. Nu are pe nimeni care s-o ajute, aşa că pentru a ieşi din casă, femeia se târăşte, pur şi simplu, pe scări. Viaţa unei femei din Capitală bate orice film. Imobilizată într-un scaun cu rotile dintr-o greşeală medicală, Georgeta Constantin (40 de ani) se chinuie să supravieţuiască. Nu are pe nimeni care s-o ajute, aşa că pentru a ieşi din casă, femeia se târăşte, pur şi simplu, pe scări.

Pentru Georgeta, fiecare zi e o luptă cu viaţa. Femeia stă într-un imobil fără lift, iar apartamentul ei e la etajul 1. Aşa că, atunci când vrea să iasă din casă, e nevoită să se târască pe scări. Ia căruciorul, îi dă drumul pe trepte până la parter, apoi se agaţă de balustradă ori se sprijină pe coate până la parter. Îi ia o jumătate de oră, iar când ajunge în stradă e deja epuizată.

“Pentru mine e un calvar să ies din casă, dar n-am încotro. Locuiesc doar cu mama mea, care e bolnavă de cancer şi stă mai mult la pat, aşa că tot greul e pe umerii mei. Trebuie să mă ocup de gospodărie, să ies să cumpăr medicamente şi mâncare. Am pe cineva care mă mai ajută, dar îmi cere 50 de lei. Până una alta, cel mai bun prieten al meu rămâne scaunul cu rotile, la fel de obosit şi rablagit ca şi mine”, ne-a spus, oftând, Georgeta.

Georgeta a rămas invalidă când avea 21 de ani. Atunci a mers la doctor pentru o intervenţie la genunchi şi din cauza unei anestezii greşite, a paralizat. Are şanse să poată merge din nou. I-au confirmat-o câţiva medici de la Spitalul AKH din Viena. Numai că pentru analize are nevoie de 5.000 €, iar femeia nu dispune de banii necesari.

fotografii: Gabriel Miron

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 10 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°