Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Murariu se bazează pe dorinţa de victorie a elevilor săi

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 5 octombrie 2012 ·

Etapa cu numărul şase din Liga a II-a de fotbal va aduce echipa locală, Rapid CFR Suceava din nou în faţa propriilor spectatori, pentru a doua oară în acest sezon cu un meci dificil în compania Farului din Constanţa, partidă ce este programată mâine, de la ora 11.00, pe stadionul Areni. Cu doar trei puncte acumulate în acest sezon, rapidiştii pregătiţi de Ovidiu Murariu îşi doresc să bifeze a doua victorie din Liga a II-a şi prima în faţa propriilor suporteri. Pentru această întâlnire, sucevenii vor beneficia din nou de serviciile experimentatului Semeghin, care a fost suspendat o etapă. Homneac rămâne în continuare sub tratament, Bosancu mai are două etape de suspendare, în timp ce Gheorghiu a suferit o entorsă uşoară şi este incert pentru meciul cu Farul. Tehnicianul Ovidiu Murariu a apreciat cuvintele de laudă pe care le-a adus în această săptămână antrenorul Farului la adresa Rapidului, dar în acelaşi timp crede că toate aceste laude pot ascunde şi o încercare de adormire a vigilenţei elevilor săi.

„Întâlnim o echipă cu state vechi în primele două eşaloane, care se pare că ne-a urmărit şi şi-a făcut temele, deci va trebui să fim foarte atenţi. Noi jucăm acasă şi vom face tot posibilul să obţinem cele trei puncte puse în joc şi cred că diferenţa va fi făcută de dorinţa de victorie a fotbaliştilor noştri. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci şi vom aborda cu încredere jocul, mai ales că oaspeţii şi-au anunţat intenţiile de a pleca de aici cu punct sau puncte”, a declarat antrenorul Ovidiu Murariu.

Tehnicianul ceferiştilor speră ca spectatorii ce vor veni pe Areni să aibă parte de un spectacol sportiv de calitate care să se termine cu victoria echipei sale, în faţa unei echipe ce practică un joc în care are răbdare şi construieşte foarte mult.

Meciurile etapei a VI-a

Sportul Studenţesc - CF Brăila

FC Botoşani - ACS Buftea

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 26 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 52 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 30 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 22 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°