Sala Polivalentă din Craiova va fi inaugurată la data de 10 noiembrie cu gala Superkombat Final Elimination, la eveniment urmând să concureze luptători precum Cătălin Moroşanu, Freddy Kemayo, Raul Cătinaş şi Alexei Ignaşov, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
"Va fi o gală impresionantă, chiar şi peste K-1 World Grand Prix Bucureşti. Avem toate condiţiile, începând de la o sală ultramodernă şi până la luptători de cel mai înalt nivel. La Craiova vor fi patru meciuri de calificare în marea finală Superkombat de pe 22 decembrie, iar alte patru vor avea statut de super-fight. Moroşanu, Ignaşov, Kemayo, Adegbuyi, Daniel Sam şi Ismael Londt sunt printre cei care vor lupta la Craiova pe 10 noiembrie", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.
Oficialul Superkombat a dezvăluit că la gala de la Craiova va participa şi cel mai înalt luptător de K-1 din lume, românul Radu Spinghel. "La K-1 Los Angeles, acum o lună, l-am descoperit pe Radu Spinghel, un sportiv născut la Craiova, dar stabilit în SUA de foarte mult timp. Este campionul Americii la kick-boxing şi cel mai înalt luptător de K-1 din lume aflat în activitate. La cei 2,14 metri ai săi îl depăşeşte pe Semmy Schilt. El este fiul unui fost jucător la Universitatea Craiova din anii '50, Gheorghe Spinghel", a subliniat Irimia.
Primarul Olguţa Vasilescu s-a arătat încântată de faptul că oraşul pe care îl conduce va găzdui o gală Superkombat. "Aşa cum am promis înainte de alegeri, am adus Superkombat la Craiova. Este o mare bucurie fiindcă oraşul nostru va fi promovat în toată lumea prin intermediul acestui eveniment", a continuat Vasilescu.
În gala de pe 10 noiembrie sunt anunţate 8 meciuri la categoria supergrea, iar primele nume au fost deja dezvăluite, "fight-card-ul" complet urmând să fie anunţat săptămâna viitoare la Tokyo, într-o co