Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere cu ştaif sâmbătă la Iaşi, în prezenţa lui Victor Ponta. Cătălin Ivan îşi botează tripletele. VEZI CINE SUNT NAŞII

Publicat in Ora de Iasi, vineri 5 octombrie 2012 ·

IAŞI. Victor Ponta vine la Iaşi la botezul europarlamentarului PSD Cătălin Ivan. Ceremonia religioasă este programată la biserica Bărboi sâmbătă seară, după care va avea loc petrecerea, la un local din oras.

La eveniment va fi prezent şi premierul Victor Ponta, prieten vechi cu europarlamentarul ieşean. Naşi vor fi Corina Creţu, europarlamentar, precum şi familia Socolov, naşii de cununie ai soţilor Ivan.

„Ne vor fi aproape prietenii, inclusiv cei de la partid. E un eveniment privat. Nu am emoţii, atât timp cât va fi o petrecere între prieteni. Cu Corina Creţi m-am împrietenit la Parlamentul European”, a spus Ivan.

Victor Ponta va veni se pare la Iaşi chiar în cursul zilei de sâmbătă şi nu va avea programată nici o acţiune oficială.

Vineri seară, Cătălin Ivan era prin oraş, pentru ultimele pregătiri.

Cele trei gemene, Alexandra, Victoria şi Teodora, au venit pe lume în luna mai, la Bruxelles, la o clinică privată. Timp de peste trei luni, tripletele au stat în Belgia, iar la jumătatea lunii septembrie au aterizat la Iaşi.

În momentul în care a aflat că a devenit tată, Cătălin Ivan se afla la Strasbourg, în plină şedinţă a Parlamentului European.

IAŞI. Victor Ponta vine la Iaşi la botezul europarlamentarului PSD Cătălin Ivan. Ceremonia religioasă este programată la biserica Bărboi sâmbătă seară, după care va avea loc petrecerea, la un local din oras.

La eveniment va fi prezent şi premierul Victor Ponta, prieten vechi cu europarlamentarul ieşean. Naşi vor fi Corina Creţu, europarlamentar, precum şi familia Socolov, naşii de cununie ai soţilor Ivan.

„Ne vor fi aproape prietenii, inclusiv cei de la partid. E un eveniment privat. Nu am emoţii, atât timp cât va fi o petrecere între prieteni. Cu Corina Creţi m-am împrietenit la Parlamentul European”, a spus Ivan.

Victor Ponta va veni se pare la Iaşi chiar în cursu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°