Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Endava România vrea încă 400 de angajaţi în următorii 3 ani

Publicat in Curierul, vineri 5 octombrie 2012 ·

Cu 600 de angajaţi în România, în birourile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, Endava a devenit una dintre cele mai importante companii IT din regiune şi plănuieşte să crească numărul de salariaţi în următorii trei ani. Compania vrea să ajungă la un total de peste 1.000 de angajaţi în centrele sale de dezvoltare şi suport din România în următorii 3 ani, însă caută susţinere din partea autorităţilor locale. Reprezentanţii companiei aprecizază că un astfel de suport le-ar permite ca până în iulie 2013 să depăşească 260 de angajaţi în Bucureşti, iar până în 2014, să numere peste 600 de angajaţi în Capitală.

"Rezultatele bune ale companiei determină o continuare a extinderii şi a investiţiilor noastre în România şi Republica Moldova. Creşterea operaţiunilor în această regiune a atins nivelul la care avem nevoie de un centru de livrări mai mare în Bucureşti. Noul nostru sediu şi recenta achiziţie ne vor permite să creştem în Bucureşti şi să ajungem la peste 1.600 de angajaţi la nivel de grup în următorii 3 ani, dintre care circa 1.000 în România. Ne dorim să creştem afacerile din România şi chiar să dublăm numărul de angajaţi în următorii 3 ani, dacă vom continua să beneficiem de facilităţile fiscale şi de alte programe de ajutor acordate de stat. România este în continuare o destinaţie nearshore atractivă, însă concurează cu alte state din regiune, precum Bulgaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, dar şi cu Statele Baltice şi Rusia", a declarat John Cotterell, Chief Executive Endava.

Compania a inaugurat ieri noul birou din Bucureşti, unde intenţionează să ajungă la peste 260 de angajaţi, până la jumătatea anului viitor. În prezent, Endava numără în biroul din Capitală aproximativ 100 de angajaţi, specializaţi în utilizarea metodologiilor de dezvoltare Agile pentru livrarea de proiecte software, în principal pentru clienţi din domeniile servicii financiare şi s

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°