Un echipaj de jandarmerie a fost sesizat cu privire la un scandal produs la o societate comercială cu program non-stop, de către un bărbat turbulent.
Jandarmii s-au deplasat de urgenţă în zona indicată, unde l-au depistat pe bărbatul în cauză, Viorel M., în vârstă de 44 ani, din Brăila.
Din verificările făcute la faţa locului, echipajul inspectoratului nostru a constatat că suspectul, pe fodul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii în contradictoriu cu vânzătoarea chioşcului, i-a adresat acesteia injurii , i-a aruncat cadavrul unui câine găsit pe stradă peste tejghea, după care a ameninţat-o cu un cuţit cu lamă rabatabilă.
Persoana în cauză a fost depistată în apropierea societăţii respective, iar la aproximativ 2 m de aceasta jandarmii au găsit şi cuţitul, care a fost aruncat la apariţia jandarmilor.
Pentru faptele comise, persoanei recalcitrante i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi port ilegal de armă albă.