Oricare dintre statele lumii, fie mari, fie mici, nu îşi neglijează apărarea naţională. Fiecare stat dispune de o instanţă politico-militară, la cel mai înalt nivel, unde se iau decizii importante legate de securitate şi apărare. Aceste decizii sunt urgente şi nu prioritare. Noi românii avem CSAT-ul, înlăuntrul căruia liderii noştri, cu funcţii înalte, în stat, hotărăsc în domeniul politicii de apărare.
De la diada roşie, Iliescu – Tinca, şi până în prezent, fondurile destinate apărării au fost reduse an de an. NATO şi UE ne-au primit în cluburile lor euro-atlantice, contând pe capacitatea noastră combativă, la nevoie.
Constatăm, în mod neplăcut, că sub aspectul înzestrării, noi nu mai existăm în calculele strategilor autohtoni şi aliaţi.
Camera Neagră din Templul Armatei a tras obloanele, iar Sabia Moldovei, biruitoare, a ruginit, de-a binelea, şi nu mai avem bani în visteria de război spre a o lustrui.
Un prim-ministru infantil, sfidează, prin comportamentul său politic aberant, nivelul cel mai înalt de decizie, pe apărare, trântind, după 20 de minute, de prezenţă golănească în Agora Securităţii Naţionale, uşa în nas celor aleşi de noi, acolo, să hotărască soarta armatei din ţara mea.
Individul paraşutat, prin inconştienţa clasei politice, la Palatul Victoria, se comportă ca un patruped în coteţ. Deşi, se vede cu ochiul liber, în lume, cum norii mari, negrii, ai zeului Marte plutesc pe deasupra capetelor noastre, acest flintic, educat în troaca burgheziei roşii, întoarce spatele istoriei, aşa cum au procedat fondatorii Holocaustului Roşu din ţara noastră.
NATO şi UE ne-au întins o mână spre a ne primi în clubul lor select, contând pe angajamentele noastre, pe vocaţia noastră occidentală şi, mai ales, pe potenţialul nostru combatant, altădată atât de cunoscut şi recunoscut.
Gestul celui care suferă de „disonanţă cognitivă” şi
