Scenele de groază cu câini care se zbat şi agonizează în ochii trecătorilor revin în actualitate pe străzile Sucevei. În ultima perioadă, la interval de câteva zile, iubitorii de animale semnalează noi cazuri de câini fără stăpân care sunt otrăviţi. Ultimul episod de acest gen s-a petrecut miercuri noapte, când mai mulţi câini care se aflau pe strada Petru Rareş, în zona „Paşapoarte”, au murit după ce s-au chinuit mai bine de o oră.
„Sângerează, fac spume, se chinuie şi urlă foarte tare”
Printre câinii otrăviţi se numără şi un pechinez, patrupedul unei femei care locuieşte în zonă.
Felicia Onuţ a declarat: „Am sunat la politie, la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV), nici nu mai ştiu unde am sunat. Au fost otrăviţi vreo şapte câini numai pe această stradă. Mi-au otrăvit şi căţelul de casă, un pechinez. Acum aproximativ trei luni au mai fost omorâţi tot vreo şase-şapte şi tot în stilul ăsta. Sângerează, fac spume, se chinuie şi urlă foarte tare”.
Ieri dimineaţă, când o echipă de inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava a ajuns la faţa locului pentru a ridica patrupedele moarte şi a le examina pentru a stabili cu ce au fost otrăvite, nu le-a mai găsit.
Vasile Semeniuc, şeful Serviciului de Inspecţie şi Control al DSV Suceava, a declarat: „Echipa deplasată joi dimineaţă la prima oră a constatat că animalele nu mai erau acolo. Am făcut investigaţii în zonă, am găsit şi o serie de poze cu câinii morţi, cinci la număr. Ni s-a spus că a venit cineva şi i-a luat. Am făcut investigaţii, am sunat la primărie, să vedem dacă nu i-au luat cei de la serviciul de ecarisaj, aşa cum au obligaţia, de altfel. Ni s-a spus de acolo că ei nu au fost informaţi şi nu ştiu nimic de aceşti câini”.
80 de suceveni muşcaţi în fiecare lună de câini
Viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei a declarat şi el că lucrătorii de la primărie nu au