Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa lui Steve Jobs, la un an de la dispariţia lui, în date şi inovaţii tehnologice

Publicat in Adevarul, vineri 5 octombrie 2012 ·

Steven Paul Jobs s-a născut pe 24 februarie 1955, în San Francisco. Geniul fondator al celui mai faimos „măr” de pe planetă a abandonat facultatea şi a călătorit în India în căutarea cunoaşterii spirituale, înaine de a schimba lumea cu gadget-urile Apple.

Potrivit unei biografii realizate de Bloomberg, părinţii naturali ai lui Steve Jobs erau studenţi: Joanne Carole Schieble şi Abdulfattah "John" Jandali, imigrant sirian, despre care el nu a dorit să vorbească niciodată. A fost adoptat de Clara şi Paul Jobs, care l-au numit Steven Paul Jobs şi l-au crescut în suburbiile californiene Mountain View şi Los Altos.

1972 Jobs absolvea liceul Homestead din Cupertino, unde fusese coleg cu Steve Wozniak, ulterior cofondatorul Apple. S-a înscris apoi la Reed College în Portland, Oregon, dar a abandonat după un semestru.

1974 Steve revea în California şi lucra pentru Atari.

1 aprilie 1976 Jobs, Wozniak şi Ron Wayne fondează Apple. Acesta din urmă, fost coleg cu Steve Jobs la Atari, renunţa la cele 10% din acţiunile companiei după două săptămâni.

16 aprilie 1976 Se lansează Apple II, unul dintre primele computere personale de succes.

1984 Apple a anunţat noul computer Macintosh printr-un spot publicitar care a fost difuzat o singură dată, în timpul Super Bowl. În spot, o femeie aruncă un ciocan către un ecran uriaş, iar o voce pe fundal spune "Pe 24 ianuarie, Apple Computer va lansa Macintosh şi veţi vedea de ce 1984 nu va fi ca «1984»". Cu un preţ de 2.500 de dolari, Mac-ul a devenit primul computer personal de succes comercial cu interfaţă grafică şi mouse.

În mai 1998, Apple a lansat iMac, un PC "all-in-one" asamblat într-o carcasă transparentă, cu forme curbe, la un preţ de 1.299 de dolari. iMac este primul produs "i".

În mai 2001, Apple a deschis primele magazine, în McLean, Vorginia şi Glendale, California. Între timp, Apple a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 58 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 33 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°