Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lunca, mai tare decât Kapetanos! Fetele de la Olimpia Cluj s-a calificat în optimile Ligii Campionilor

Publicat in Pro Sport, vineri 5 octombrie 2012 ·

Olimpia Cluj a eliminat campioana Austriei, SV Neulengbach, una dintre primele 10 echipe din Europa

Clujencele s-au calificat graţie golurilor marcate în deplasare, după 1-1 la Cluj şi 2-2 la Viena

Fetele oferă lecţii de performanţă băieţilor chiar şi la fotbal. Olimpia Cluj a reuşit miercuri o calificare istorică, în Austria, pe terenul lui SV Neulengbach şi s-au calificat în optimile Champions League. "E o performanţă istorică. A fost un meci foarte greu. Ele au condus cu 1-0, apoi am revenit şi am egalat, iar în prelungiri am marcat noi primele şi s-a terminat 2-2. Am dovedit că putem juca 120 de minute într-un ritm susţinut", a spus Mirel Albon, antrenorul fetelor de la Olimpia, care povesteşte cât de "greu" a fost adversarul eliminat: "Ca o comparaţie cu fotbalul masculin, imaginaţi-vă că am eliminat o echipă care an de an se bate pentru primele 10 locuri din Champions League".

Niciun ban pentru că au scris istorie

Dacă la băieţi, o astfel de performanţă ar fi umplut conturile fotbaliştilor, la fete nu este deloc aşa. "Nu le-am putut promite nicio primă din păcate. Poate că autorităţile locale ne vor ajuta acum să le premiem după un aşa rezultat. Am eliminat o formaţie care are un buget de 10 - 15 ori mai mare ca al nostru", a spus Albon. De notat că acesta nu a contat la acest meci pe vedetele Duşa şi Sârghe, care s-au transferat în Turcia. Calificarea în optimi e cea mai mare performanţă pentru fotbalul feminin din România.

Sper că de acum încolo lumea va privi altfel fotbalul feminin. Sper că va fi privit ca un sport, nu ca un hobby

Mirel Albon, antrenor Olimpia Cluj Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor LIVE, online, pe www.dolce-sport.ro!

Olimpia Cluj a eliminat campioana Austriei, SV Neulengbach, una dintre primele 10 echipe din Europa

Clujencele s-au calificat graţie

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum o ora
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 26 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 49 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°