Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50% dintre români ar fi de acord să plătească integral tratamentele ieftine şi să le fie compensate cele scumpe - SONDAJ

Publicat in Gandul, vineri 5 octombrie 2012 · ·

Aproape toţi românii cred că, pentru bolile grave, ar trebui să poată fi trataţi cu medicamente noi, de ultimă generaţie, iar mai mult de jumătate dintre ei ar fi de acord să plătească integral tratamentele ieftine şi să le fie compensate cele scumpe, arată un sondaj IMAS Marketing şi Sondaje.

În privinţa preferinţei pentru tipul de medicamente cu care s-ar trata, 45,4 la sută dintre români ar prefera să cumpere medicamente originale (inovatoare, pentru care nu există echivalent terapeutic, protejate de brevet) şi doar 17 la sută optează pentru medicamente generice (echivalente terapeutice ale medicamentelor originale, ale căror brevete au expirat). De asemenea, 82% dintre respondenţi recunosc că medicamentele noi sunt importante pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, conform aceleiaşi cercetări.

"Sondajul scoate în evidenţă faptul că oamenii îşi doresc să poată beneficia de medicamente de ultimă generaţie şi chiar să plătească în plus la sănătate, dacă în felul acesta ar creşte accesul la aceste medicamente. Din păcate, în România, lista de medicamente compensate nu a mai fost actualizată din 2008. În Marea Britanie şi Germania, de exemplu, pacienţilor li se oferă acces imediat la tratamentele de ultimă generaţie. În alte state europene, perioada de aşteptare variază de la 88 la 392 de zile. În acest moment, românii sunt ultimii în clasamentul european al accesului la medicamente inovatoare, cu peste cinci ani de aşteptare, speranţa de viaţă a românilor fiind cea mai mică din Europa, cu peste 6 ani mai mică decât media din Uniunea Europeană", a spus Almin Adzovic, preşedintele Local American Working Group (LAWG), citat într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.

Sondajul IMAS relevă, de asemenea, gradul de înţelegere pe care românii îl au în legătură cu accesul la medicamente noi şi cine este autoritatea care se ocupă de acest l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 46 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 56 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°