DORMITUL PE PRISPĂ, CU BUNICUL MEU.
UN FEL DE ARTĂ MARŢIALĂ
Tatăl Gheorghe a fost fiul bunicului Gheorghe. Bunicului Gheorghe ii plăcea foarte mult, aş putea chiar zice îi plăcea grozav, să doarmă sub polog, cu mâna stângă sub cap şi să privească stelele.
M-a învăţat şi pe mine şmichiria asta. Atâta am de la el. Atâta am reuşit şi io să deprind. Nu prea am avut vreme să pricep ceva mai mult. E, de fapt, dacă ţin bine minte, singurul truc pe care mi l-a arătat şi pe urmă a murit iute. S-a dus repede să moară.
Bag sama că era grăbit.
Mult timp, la început, nu l-am iertat pentru asta, dar pe urmă mi-a trecut.
Când nu dormea sub polog, însemna că avea chef de muiere.
Şi atunci se culca la bunica-mea, Neculina, în pat.
S-a cam culcat de cel puţin opt ori toată viaţa lui, asta e sigur.
În rest, n-o lăsa pe bunica-mea să doarmă afară.
Era împânzit şi el de pericole, dormitu' ista afară - al lui.
Într-o noapte, pe la început de toamnă, i s-a arătat un lup.
De unde lup, în plin sat, s-a mirat bunică-mea, atunci când i-a povestit.
Bunicul Gheorghe a ridicat din umeri: da' io ştiu? Crezi că io ştiu? De unde aş putea să ştiu? N-am nici cea mai mică idee. N-am habar de unde să fi apărut pârlitul de lup. Pârdalnic de lup în pârlitul nostru de sat, aruncat aici, între Prut şi Dealul Ariei.
Ai visat, a hotărât bunica.
Ai visat vise.
Mai stai şi acum, văd eu bine, cu visele lipite de pleoape - şi atârnânde. Atârnânde până la pământ.
*
Bunicul Gheorghe îşi aşternea pe prispă de cu seară, punea o pătură sau ceva, iar apoi se întindea mai întâi cu faţa în sus şi cu mâinile sub cap.
Nu se culca aşa tam-nisam.
Aştepta să apară stelele mai întâi.
Asta era, într-un fel, televizorul lui.
Am încercat şi io să dorm pe prispă.
Prispa era tare, iar io tresăream la fiecare zgomo
