Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia Snagov: primarul ar fi fost lovit pentru că ar fi cerut prea mulţi bani în campania electorală

Publicat in Romania Libera, vineri 5 octombrie 2012 · · ·

O ştire aparent de fapt divers demonstrează cum se face, în realitate, politică în România. După regula „eu te-am făcut (primar), eu te omor", finanţatorul campaniei primarului de Snagov l-ar fi luat la bătaie pe edil când a văzut că acesta nu-i întoarce serviciul după ce s-a instalat în funcţie

În România nu există alegeri - locale, parlamentare sau prezidenţiale - în care să nu se vorbească despre voturi cumpărate cu tot felul de produse, de la îmbrăcăminte până la alimente sau chiar plicuri cu bani. Sumele totale cheltuite în campanii atât pentru mita şi pentru celelalte mijloace de promovare electorală depăşesc frecvent milioane de euro, chiar şi în cazul unor localităţi mici sau comune. Spre exemplu, la alegerile locale din iunie au apărut informaţii că unii candidaţi la primărie ar fi plătit între 300 şi 500 de lei pentru un vot. În aceste condiţii, se naşte întrebarea legitimă: de unde au avut la dispoziţie potenţialii primari atâţia bani pentru campaniile lor? Răspunsurile trebuie căutate, de cele mai multe ori, la oamenii de afaceri - unii extrem de dubioşi - care roiesc în jurul candidaţilor şi care sunt de acord să finanţeze la negru campaniile electorale în schimbul obţinerii unor avantaje mari după ce favoriţii lor ajung să gestioneze bugetele localităţilor unde au candidat. Dar ce se întâmplă însă când cel care a investit mulţi bani într-o campanie electorală nu este mulţumit de avantajele primite?

200.000 de euro pentru a ajunge primar

De circa o lună, cea mai faimoasă comună din apropierea Bucureştiului este răscolită de o ştire care ar trebui să dea de gândit politicienilor locali. Noul primar din Snagov (localitate a oamenilor bogaţi din judeţul Ilfov) ar fi fost bătut de un afacerist local care i-a finanţat campania locală, pentru că edilul nu şi-ar fi respectat promisiunea de a-l ajuta pe acesta să primească un teren ce aparţin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 41 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 35 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 40 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°