Arădenii au avut parte, astăzi, de o lansare de carte mai aparte. Autorii au fost îmbrăcaţi în costume de epocă, iar atmosfera a fost una plăcută, mai ales că a avut loc şi un recital susţinut de Daniel Julean şi Nelu Pitic.
Este vorba despre lansarea volumului semnat Hedir Al-chalabi şi Petre Don, intitulat „Gânduri ciobite”. Printre invitaţi s-au aflat prieteni ai celor doi, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor arădene.
„Gânduri ciobite” este un volum de proză lirică scurtă, apărut la Editura Mirador, de fapt o serie de scrisori imaginare între un tată şi fiica sa. În deschidere au vorbit mai mulţi scriitori arădeni, dar şi reprezentantul Penitenciarului Arad.
Click pe poză pentru Galerie Foto:
Hedir Al-chalabi şi Petre Don sunt la primul volum de proză, ambii publicând până acum poezie. Hedir Al-chalabi a lansat în această primăvară volumul „Şoptind suspine mute”, Editura David Print Press (Timişoara), al doilea din cariera sa de scriitoare, iar Petre Don a lansat în vara acestui an cel de-al treilea volum de poezie: „Pur şi simplu”, apărut la Editura Mirador.