- Social - nr. 194 / 5 Octombrie, 2012 Noi, cei din Ardeal, ne-am obisnuit atat de mult cu mistificarile si minciunile iredentismului si revizionsmului maghiar din Romania incat ne vine foarte greu sa-i mai credem pe liderii udemeristi, pecemisti si toti ceilalti fruntasi politici unguri chiar si atunci cand mai rostesc, uneori, si cate un adevar. Cele doua cuvinte, prin care sunt definite doua elemente caracteristice unor indivizi lipsiti de moralitate, au devenit, in cele doua decenii si mai bine de cand traim in imperiul ,,democratiei”, armele politice, de propaganda mincinoasa, predilecte, la care cei de mai sus apeleaza in mod permament. Adevarul acesta este vechi. Il cunostea foarte bine si marele Mihai Eminescu, pe cand avea doar 20 de ani. Iata de ce ma vad din nou nevoit sa pornesc randurile articolului de fata apeland la cele scrise de el in 1870: ,,Sa-i lasam dar de o parte pre acesti oprimatori ai autonomiei Transilvaniei, cu scandaloasele lor stari esceptiunale, cu torturile lor ca in Evul mediu, cu juramintele sacrilege, oameni ce mistifica unde nu pot contesta si mint unde nu pot combate”. Asa au facut cei de atunci, asa fac si cei de acum. Fiindca generatiile de politicieni unguri din Romania contemporana au avut doar de la cine invata. Iar mistificarea si minciuna se invata foarte repede, fiindca sunt doua lucruri rele si josnice. Si pentru a nu fi acuzat ca sunt rautacios si am eu ceva cu ungurii nostri – evident, nu cu toti, ci cu cei carora noi, romanii, le spunem ca sunt capul rautatilor – sa intru, cum se spune, la concret. Mai inainte, trebuie sa atrag atentia cititorilor ca, in ultimele satamani, intreaga presa de limba maghiara din Romania incepe si se termina cu marea problema a Colegiului ,,Szekely Miko”, din Sfantu Gheorghe, care ,,trebuie salvat de la nationalizare! Pentru ca, daca Miko se va pierde acum, se va pierde tot ceea ce mai est