Fără salarii achitate la timp şi cu o situaţie incertă, reprezentantele Vrancei în liga a a treia la fotbal au pierdut jocurile disputate în runda de ieri. CSM Focşani a cedat acasă, 1-2 (0-2) în faţa dobrogenilor de la Eolica Baia (Tulcea), la capătul unui joc în care unii jucători ai echipei de pe Milcov au fost de nerecunoscut. Oaspeţii au deschis scorul prin Ciobanu (10), acesta marcând cu un şut plasat după o inexactitate a apărării focşănene. În ultimul minut al reprizei, Lupu a scăpat singur, l-a driblat pe portarul Trifan şi a dublat avantajul tulcenilor. În actul secund, CSM s-a apropiat mai mult de poarta adversarei, dar Florea în două rînduri (52 şi 65) nu a reuşit să perforeze plasa porţii. A făcut-o totuşi juniorul Bogdan Stratulat cu trei minute înainte de final, după ce a finalizat cu calm o pasă trimisă de Bucătaru. Gruparea de pe Milcov a păcătuit la finalizare, iar unii jucători s-au întrecut în greşeli majore, făcându-le tulcenilor adevărate cadouri. CSM Focşani a jucat cu: Trifan – Suvac, Vl. Negoiţă (46 Florea), Crăciun, Nistoroiu (53 Stratulat) – Săpunaru, Şonţu, Bucătaru, Mîndrescu – E. Ştefan, Milea. Etapa viitoare, CSM Focşani ar urma să joace pe terenul echipei Victoria Chirnogi.
Rezultatele din seria a II-a:
CSM Focşani – Eolica Baia Dobrogea 1-2,
Rapid II Bucureşti – Juventus Bucureşti 3-0,
Sportul II Studenţesc – Urban Titu 1-6,
CSM Rm. Sărat – Rapid Feteşti 2-0,
Victoria Chirnogi – Gloria Buzău 3-1,
Viitorul Axintele – Metaloglobus Bucureşti – se dispută astăzi.
Dunărea Călăraşi a stat.
Etapa viitoare: Victoria Chirnogi – CSM Focşani, Călăraşi – Rapid II, Juventus – Sportul II, Titu – Rm. Sărat, Feteşti – Axintele, Metaloglobus – Gloria Buzău. Eolica Baia va sta.
Clasament seria a II-a:
1. CSM Rm. Sărat 6 4 1 1 13-7 13p
2. Rapid II Bucureşti 6