Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, lidera grupei E în Liga Europa

Publicat in rfi, vineri 5 octombrie 2012 ·

Steaua a învins cu unu la zero pe FC Copenhaga, joi seară, în etapa a doua a grupei E a Ligii Europa la fotbal. Roş-albaştrii s-au instalat în fruntea clasamentului, după acest rezultat.

Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat după victoria cu FC Copenhaga că acest succes îi va ajuta pe jucătorii lui să se califice în primăvara europeană: "A fost un meci greu. Am spus de la început că toate echipele au şanse să se califice. E o grupă puternică, cu echipe care pot produce surprize. Am câştigat un meci foarte important. În cea de-a doua repriză am reuşit să ne impunem ritmul şi ne-am creat mai multe ocazii. E o victorie mare pentru noi care ne va ajuta să ne calificăm în primăvara europeană. Am văzut trei-patru meciuri ale celor de le Copenhaga, dar nu am ştiut că pot avea o posesie atât de bună la mijlocul terenului. Au fost peste noi la acest capitol şi abia în repriza a doua am reuşit să punem probleme. Au arătat că sunt o echipă puternică".

În tabăra perdanţilor, antrenorul echipei FC Copenhaga, Ariel Jacobs, spune că Steaua a avut o singură ocazie importantă şi nu a creat mari probleme jucătorilor săi: "Normal că am o senzaţie neplăcută. Consider că Steaua a avut o singură ocazie importantă, în rest nu a pus mari probleme echipei mele şi nu cred că putea să marcheze. În prima repriză am obsevat că jucătorii mei au pierdut multe baloane sub presiunea creată de public. Dar e vorba de jucători tineri şi maturitatea vine odată cu timpul. În prima parte am avut două-trei ocazii de a marca, dar pe parcursul unui meci se întâmplă ca una din echipe să marcheze şi cu cât se apropie finalul, e mai greu să egalezi".

Iată şi alte rezultate înregistrate în meciurile jucate joi în Liga Europa:

Grupa A

Anji Mahacikala (Rusia) - Young Boys Berna (Elveţia) 2-0

A marcat: Eto'o '62 (penalty), '90

FC

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 11 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 51 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°