După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti în 1933, Zaharia Stancu (n. 5 octombrie 1902, Salcia, judeţul Teleorman – d. 5 decembrie 1974, Bucureşti) a lucrat mai bine de un deceniu ca editor la câteva reviste de circulaţie naţională, precum "Azi", "Lumea Românească", "Revista română". După 1945, cariera lui Zaharia Stancu se schimbă radical, devenind unul dintre personajele inconturnabile ale sferelor puterii cultural-ideologice. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1946-1952, 1958-1968), membru al Comitetului de direcţie al Editurii pentru Literatură şi Artă (din 1948), preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1947) şi al Societăţii Scriitorilor Democraţi din România (din 1948). Din 1955, este ales membru titular al Academiei RPR, instituţie reformată pe noi principii politice. În treburile politice, meritele îi fuseseră recunoscute, fiind "ales" deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952). Este şi perioada succesului de care se bucură romanul "Desculţ", publicat în 1948, unul dintre textele obligatorii din bibliografia şcolarului comunist.
Cu toate acestea, Zaharia Stancu fusese exclus din Partidului Muncitorilor din România în 1950, pe motiv că – spunea Gheorghe Gheorghiu-Dej – "student fiind, în tinereţe, a avut nişte contacte cu organele de stat burghezo-moşiereşti". Era acuzat, mai precis, că acţionase ca "agent de Siguranţă", iar pe post de procuror-judecător-avocat era un complet alcătuit din Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Emil Bodnăraş.
Cu toate acestea, serviciile literar-ideologice pe care le făcuse prozatorul erau destul de importante. În 1945, Zaharia Stancu publicase cartea "Zile de lagăr", o istorie autobiografică a anului petrecut în lagărul din Târgu-Jiu (1942-1943). La "Lumea Românească", găzduise semnăturile unor ilegalişti, iar în 1951, Stancu tipărise volumul de
