Este necesar un moratoriu de stat asupra tăierilor de arbori
Harta suprafeţelor împădurite ale ţării noastre, lansată anul acesta de Greenpeace România, este tragică: în fiecare oră, în Carpaţi sunt tăiate 3 hectare de pădure! Aşa a ajuns ţara noastră să aibă doar 29 la sută din suprafaţă acoperită cu păduri, în timp ce media europeană este de 42 la sută! O crimă săvârşită sub ochii noştri indiferenţi, cu concursul interesat al unor autorităţi corupte, lacome şi iresponsabile, pe care nici DNA, nici alte structuri ale statului nu le-au cercetat niciodată. Mafiile României "profunde”! Studiul elaborat de Greenpeace arată că suprafaţa forestieră totală, despădurită şi degradată în perioada 2000-2011, a fost de 280.108 hectare - adică peste 28.000 de hectare pe an, cele mai afectate fiind judeţele Suceava, Harghita, Argeş, Maramureş şi Cluj. Greenpeace a scormonit adânc în putregaiul silvic, arătând că jumătate din suprafeţele despădurite se află în arii protejate "Natura 2000”. Au fost afectate chiar şi unele păduri virgine. Întrucât ne aflăm în ultimul ceas dinaintea unei catastrofe, despăduririle, chiar cele legale, sunt o crimă ce n-ar mai trebui tolerată. Este necesar un moratoriu de stat asupra tăierilor de arbori, cel puţin în zonele de deal şi câmpie.
Greenpeace România a cercetat perioada 2009-2011 şi a înregistrat peste 30.000 de tăieri ilegale, marea majoritate soldate cu sancţiuni ridicole. Este simptomatică, pentru tragismul românesc al naturii, şi poziţia fostei conduceri a companiei de drumuri CNADNR, care a defrişat o parte din pădurea protejată Surlari, pentru a face loc autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Dacă în Ungaria, o autostradă a fost deviată pentru a nu tulbura o colonie de şoricei, în România, drumarii nu s-au sinchisit de amănunte precum tulburarea habitatului unor păsări (berze albe, stârci roşii, stârci gal