★★★ Jeanne Kalogridis, Eu, Mona Lisa, București, Ed. Humanitas, 2012

Mona Lisa, care de peste 500 de ani surâde privitorilor, enigmatic, din celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci, a devenit personaj într-un roman scris în 2006 în limba engleză de Jeanne Kalogridis (şi tradus recent în română de Carmen Săndulescu şi Marian Brătescu). „Numele meu e Lisa Antonio Gherardini, deşi prietenilor le sunt cunoscută, simplu, drept Madonna Lisa, iar celor din plebe, drept Monna Lisa.” – aşa începe romanul. „Înfăţişarea mea – explică în continuare frumoasă femeie din Florenţa de acum o jumătate de mileniu – a fost aşternută pe lemn, cu ulei de in fiert şi cu pigmenţi scoşi din pământ sau zdrobiţi din pietre semipreţioase şi aplicaţi cu pensule făcute din pene de păsări şi din blana mătăsoasă a animalelor.”

Mona Lisa joacă în roman rolul de narator. Ea îşi povesteşte viaţa în strânsă legătură cu vieţile altora. Este ca şi cum ar extrage un fir, cu multă răbdare, dîntr-un morman de fire încâlcite.

Avem astfel prilejul să înţelegem complicatele relaţii dintre familia Medici şi celelalte familii din protipendada oraşului, intrigile provocate de invidia violentă şi fanatismul religios, poveştile de dragoste adeseori lipsite de happy-end. Este reconstituit cu minuţie complotul căruia îi cad victime, întâi, frumosul frate al lui Lorenzo de Medici, Giuliano, în vârstă de numai 24 de ani, asasinat cu un pumnal în biserică, în plină slujbă religioasă, şi, în continuare, mulţi alţi participanţi la viaţa publică.

Jeanne Kalogridis este bine documentată, dar are o volubilitate în exces (specific feminină, aş spune, dacă nu mi-ar fi teamă de feministe), care de la un moment dat oboseşte. Din fericire, întreaga construcţie de cuvinte, aşa complicată cum este, nu devine niciodată neclară. Dacă ai răbdare, înţelegi romanul în întregime, ceea ce te face să creşti în propriii