Casa e una modestă, sărăcăcioasă, înghesuită într-o curte mică şi plină de obiecte mai mult aruncate la întâmplare decât depozitate. Totul e la limita dezordinei, impresia de ghetou simţindu-se puţin în aer.
Aici şi săptămâna aceasta şi-a petrecut Cristi câteva nopţi de coşmar pentru el. Visele urâte, vina, remuşcările şi imaginile crimei ce-i tot veneau în minte i-au rupt sufletul în două şi l-au făcut într-un final să recunoască fapta lui groaznică. Asta nu înainte de a născoci povestea pe care le-a spus-o tuturor în prima fază.
Acum, cel mai probabil, îşi va lua adio de la casa părintească şi-şi va schimba reşedinţa unde vor decide judecătorii. Până la momentul procesului şi, într-un târziu, al sentineţei, a primit o lună de "cazare" în spatele gratiilor.